Țar

Țar (în limba bulgară цар, în limba rusă царь) a fost un titlu folosit de către monarhii slavi. Termenul derivă din cuvântul latin caesar, care avea scopul de a însemna „împărat” în sensul medieval european al termenului (un conducător cu același rang ca un împărat roman care deține titlul prin aprobarea unui alt împărat sau a unui înalt oficial ecleziastic), dar era considerat de europenii occidentali ca echivalent cu „rege”.^[1]^[2]^[3]^[4]

Domeniul pe care îl conducea un țar era denumit țarat. Titlul de Țar și variantele sale au fost titluri oficiale în Primul Țarat Bulgar (681–1018), al Doilea Țarat Bulgar (1185–1396), Țaratul Vidinului (1356-1396), Regatul Bulgariei (1908–1946), Țaratul Sârb (1346–1371) și Țaratul Rusiei (1547–1721 când Petru cel Mare s-a intitulat împărat). Simeon al II-lea al Bulgariei este ultima persoană care a deținut acest titlu.

Ca și alte titluri mărețe, precum mogul, țar (sau czar) a fost folosit ca metaforă pentru poziții de înaltă autoritate începând cu anul 1866 (cu referire la președintele american Andrew Johnson) cu o conotație de puteri și stil dictatoriale. În Statele Unite și în Regatul Unit, titlul de „țar” este un termen colocvial folosit pentru anumiți funcționari civili de rang înalt, precum „țarul drogurilor”, „țarul antiterorismului”, „țarul securității cibernetice”, „țarul războiului”. Mai precis, un „țar” în cadrul guvernului american desemnează de obicei un consilier de nivel inferior cabinetului, aflat în ramura executivă.^[5]^[4]

Etimologie

Titlul de țar derivă din titlul latin al împăraților romani, caesar. Echivalentul grecesc al cuvântului latin imperator era titlul autokrator. Termenul basileus desemna, de asemenea, aceeași poziție, însă era folosit diferit în funcție de contextul politic contemporan sau de cel istoric ori biblic. Cuvantul cezar în limba latină avea sensul de conducător secund, imediat sub împărat. Bulgarii au ales termenul „caesar” și nu împărat întrucât nu puteau pretinde tronul de la Constantinopol.

Istoria termenului

Titlul de țar a fost folosit în Bulgaria de Simeon I al Bulgariei după o victorie decisivă împotriva Imperiului Bizantin în anul 913. Titlul a fost folosit de urmașii lui Simeon până la căderea Bulgariei sub stăpânirea Imperiului Otoman în anul 1396. După eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman în 1878, noii monarhi au adoptat din nou titlul de Țar și l-au folosit din anul 1908 și până la abolirea monarhiei din 1946.

În 1547 Ivan al IV-lea al Rusiei și-a schimbat titlul din cel de „Veliki Kniaz (Mare Kneaz) a toată Rusia” în acela de „Țar a toată Rusia” ca un simbol al schimbării în natura statului rus. În 1721 Petru I, supranumit mai apoi „Petru cel Mare”, a adoptat titlul de Împărat (Император [Imperator]), titlu folosit din acel moment în mod oficial de el și de urmașii lui, titlul de Țar fiind folosit în mod alternativ și neoficial. Titlul de „Țar” a fost folosit de asemenea de regii sârbi pe la mijlocul secolului al XIV-lea.

Deseori cuvântul țar este tradus aproximativ ca împărat deși provine din „cezar”, cuvânt care nu este echivalent cu împărat. În limbile slave de exemplu, titlul Împăratului Japoniei era tradus ca „Țar al Japoniei”. În 1721 țarul Petru cel Mare și-a luat titlul de Imperator (Împărat) care, cel puțin oficial, a înlocuit vechiul titlu de țar, care a mai fost folosit doar la periferia imperiului.

Imperium maius

În Europa creștină folosirea titlului de împărat este mai mult decât o chestiune de paradă. Un rege recunoaște că biserica îi este egală sau chiar superioară în problemele religioase, împărații se consideră superiori. Această atitudine poate fi ilustrată de Henric al VIII-lea al Angliei care a început să folosească cuvântul imperium în disputa sa cu papa asupra primului său divorț. Afirmând că sunt împărați, conducătorii Rusiei își arogau și funcția de șefi ai bisericii ortodoxe și nu recunoșteau nici o autoritate mai mare în problemele credinței cu excepția lui Dumnezeu.

Rusia

Titlul complet al țarilor Rusiei

Titlul complet al împăraților ruși începea cu Prin mila lui Dumnezeu, Împărat și Autocrat al Întregii Rusii (Божию Милостию, Император и Самодержец Всероссийский) după care urma lista teritoriilor peste care se întindea autoritatea lui.

În conformitate cu articolul 59 din Constituția Rusă din 23 aprilie 1906, „... titlul complet al Maiestății Sale Imperiale este după cum urmează: Noi, ------ prin mila lui Dumnezeu, Împărat și Autocrat al Întregii Rusii, Țar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei, Siberiei, Crimeii, Georgiei, Stăpân al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Lituania, Volkinia, Podolia și Finlanda, Prinț de Estonia, Livonia, Curlanda și Semgalle, Samogiția, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Bulgaria și al altor țări, Stăpân și Mare Duce al Novgorodului de Jos, Cernigov, Riazan, Poloțk, Rostov, Iaroslav, Belosero, Oudoria, Obdoria, Condia, Vitebsk și a toată Regiunea de Nord, Stăpân și Suverean al Ținutului Iveriei, Kartaliniei, Kabardinei și al Provinciilor Armenești, Suveran al Prinților Montani și Circasieni, Stăpân al Turkestanului, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn, Ditmarschen și Oldenburg, Prinț Moștenitor de Norvegia, și așa mai departe, și așa mai departe, și așa mai departe. De exemplu, Nicolae al II-lea era denumit astfel (comparați scrierea arhaică):

Божію Поспѣшествующею Милостію МЫ, НИКОЛАЙ ВТОРЫЙ ИМПЕРАТОРЪ и САМОДЕРЖЕЦЪ ВСЕРОССІЙСКІЙ

Московский, Кіевскій, Владимірскій, Новгородскій,

Царь Казанскій, Царь Астраханскій, Царь Польскій, Царь Сибирскій, Царь Херсониса Таврическаго, Царь Грузинскій,

Государь Псковскій, и

Великій Князь Смоленскій, Литовскій, Волынскій, Подольскій и Финляндскій;

Князь Эстляндскій, Лифляндскій, Курляндскій и Семигальскій, Самогитскій, Бѣлостокский, Корельскій,

Тверскій, Югорскій, Пермскій, Вятскій, Болгарскій и иныхъ;

Государь и Великій Князь Новагорода низовскія земли, Черниговскій, Рязанскій, Полотскій,

Ростовскій, Ярославскій, Бѣлозерскій, Удорскій, Обдорскій, Кондійскій, Витебскій, Мстиславскій и

всея Сѣверныя страны Повелитель; и

Государь Иверскія, Карталинскія и Кабардинскія земли и области Арменскія;

Черкасскихъ и Горскихъ Князей и иныхъ Наслѣдный Государь и Обладатель;

Государь Туркестанскій;

Наслѣдникъ Норвежскій,

Герцогъ Шлезвигъ-Голстинскій, Стормарнскій, Дитмарсенскій и Ольденбургскій, и прочая, и прочая, и прочая.

Titlurile membrilor familiei Țarului Rusiei

Țarița (царица) este termenul folosit pentru Împărăteasă, mai cunoscut fiind însă numele incorect de țarină. În Imperiul Rus, titlul oficial era cel de Împărăteasă, (Императрица). Țarița (Împărăteasa) putea fi ea conducătoarea statului sau doar soția țarului.

Țesarevici (Цесаревич) ("fiul țarului") este titlul folosit de primul moștenitor masculin, titlul complet fiind acelea Naslednik Țesarevici Наследник Цесаревич (Moștenitorul Țesarevici), prescurtat informal și Naslednik (Moștenitor).

Țarevici (царевич) era titlul pentru un fiu. În vechime titlul era folosit în locul celui de "Țesarevici" (Цесаревич). Un fiu care nu era primul moștenitor era denumit Velikii Kniaz (Великий Князь) (Mare Duce ). Mai apoi, termenul a fost folosit și pentru nepoții pe linie masculină.

Țarevna (царевна) era termenul folosit pentru o fiică sau o nepoată a Țarului sau a Țariței. Titlul oficial era Velikaia Kniaginia (Великая Княгиня), tradus ca Mare Ducesă sau Mare Prințesă.

Țesarevna (Цесаревна) era soția Țesareviciului.

Note

^ Țarii au fost deposedați de titlul de Regi ai Poloniei în 1831, dar ei au continuat să folosească titlul în mod ilegal.
^ Când țarul Nicolae al II-lea al Rusiei a abdicat în 1917, el nu a renunțat la tron numai în numele său, dar și în numele fiului său minor, care era prea bolnav ca să moștenească tronul. El l-a numit pe fratele său Mihail ca moștenitor. Mihail a acceptat la început, urmând să fie proclamat țar sub numele de Mihail al II-lea. După numai o zi s-a răzgândit și a abdicat. Istoricii sunt de acord că Nicolae al II-le a fost ultimul țar care a domnit în Rusia. Mihail nu a exercitat nici o funcție în stat, fiind ultimul țar nominal. Există dovezi că și Mihail, ca și fratele lui mai mare, Nicolae, a fost executat de bolșevici în 1918.
^ În 1924 Marele Duce Chiril Romanov s-a autoproclamat împărat în exil.

Referințe

↑ Margeret, J. (1983). The Russian Empire and Grand Duchy of Muscovy. University of Pittsburgh. p. 111. ISBN 9780822977018. Biblia slavă a echivalat termenii „țar" și „rege"... Scriitorii ruși au comparat adesea marele prinț sau țarul cu oricare dintre regele din Vechiul Testament. Mai mulți scriitori [au susținut] că a fost o greșeală să se traducă „țar" prin „împărat". Acest lucru a fost important din cauza unei opinii larg răspândite în Europa conform căreia țarul dorea să revendice moștenirea imperială a defunctului Imperiu Bizantin.
↑ de Madariaga, Isabel (2006). Ivan the Terrible. Yale University Press. p. 78. ISBN 9780300143768. Semnificația principală a cuvântului „țar" era, așadar, un conducător independent, fără stăpân suprem, care putea fi fie regele unei anumite națiuni sau al unui anumit popor, ca în Biblie, fie un „împărat" care domnea asupra mai multor națiuni, cum ar fi împăratul roman de est.
↑ Madariaga, Isabel De (2014). Politics and Culture in Eighteenth-Century Russi. Routledge. pp. 40–42. ISBN 978-1-317-88190-2. Alte puteri [au uitat] că „țarul" fusese cândva recunoscut ca „Împărat", ca „imperator" sau chiar ca „kayzer"... Aceasta explică o mare parte din dificultățile întâmpinate de Petru I când a adoptat titlul de „Imperator". Originea etimologică a cuvântului „țar" fusese trecută cu vederea, iar titlul fusese devalorizat.
1 2 „Online Etymology Dictionary”. etymonline.com.
↑ Innocentii pp. III epistolae ad Bulgariae historiam spectantes. Recensuit et explicavit Iv. Dujcev. Sofia, 1942.

Vezi și

[1] Margeret, J. (1983). The Russian Empire and Grand Duchy of Muscovy. University of Pittsburgh. p. 111. ISBN 9780822977018. Biblia slavă a echivalat termenii „țar" și „rege"... Scriitorii ruși au comparat adesea marele prinț sau țarul cu oricare dintre regele din Vechiul Testament. Mai mulți scriitori [au susținut] că a fost o greșeală să se traducă „țar" prin „împărat". Acest lucru a fost important din cauza unei opinii larg răspândite în Europa conform căreia țarul dorea să revendice moștenirea imperială a defunctului Imperiu Bizantin.

[2] Madariaga, Isabel (2006). Ivan the Terrible. Yale University Press. p. 78. ISBN 9780300143768. Semnificația principală a cuvântului „țar" era, așadar, un conducător independent, fără stăpân suprem, care putea fi fie regele unei anumite națiuni sau al unui anumit popor, ca în Biblie, fie un „împărat" care domnea asupra mai multor națiuni, cum ar fi împăratul roman de est.

[3] Madariaga, Isabel De (2014). Politics and Culture in Eighteenth-Century Russi. Routledge. pp. 40–42. ISBN 978-1-317-88190-2. Alte puteri [au uitat] că „țarul" fusese cândva recunoscut ca „Împărat", ca „imperator" sau chiar ca „kayzer"... Aceasta explică o mare parte din dificultățile întâmpinate de Petru I când a adoptat titlul de „Imperator". Originea etimologică a cuvântului „țar" fusese trecută cu vederea, iar titlul fusese devalorizat.

[eponym-4] 1 2 „Online Etymology Dictionary”. etymonline.com.

[5] Innocentii pp. III epistolae ad Bulgariae historiam spectantes. Recensuit et explicavit Iv. Dujcev. Sofia, 1942.

[1]