Programul Soyuz
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Programul Soiuz sau Soyuz (în rusă Союз; transliterat Soiuz, lit. „Uniunea”) este o serie de misiuni spațiale sovietice și ulterior rusești cu echipaj, desfășurate în cadrul programului spațial sovietic, început la începutul anilor 1960. Inițial, programul a fost legat de eforturile sovietice de explorare lunară și urmărea, printre altele, trimiterea unui cosmonaut pe Lună. Nava spațială Soyuz și lansatoarele din familia Soyuz au făcut parte din acest program.
Obiectivul de a ajunge pe Lună a fost abandonat definitiv din cauza dificultăților tehnologice și după aselenizarea americană. Cu toate acestea, programul a fost continuat, deoarece fusese conceput încă din faza de planificare ca parte integrantă a altor proiecte, atât militare, cât și civile, în special pentru asamblarea și deservirea stațiilor spațiale.
Programul a supraviețuit și dizolvării Uniunii Sovietice și este în prezent operat de Agenția Spațială Rusă (Roscosmos).
Istoria programului
modificareNava spațială Soyuz poate fi considerată principalul reprezentant al unei întregi generații de nave spațiale cu echipaj. Primele vehicule Soyuz (de la Soyuz 1 la Soyuz 11, între 1967 și 1971) au reprezentat prima generație: transportau un echipaj de trei persoane fără costume spațiale și se deosebeau de versiunile ulterioare prin panourile solare pliabile și utilizarea sistemului automat de andocare Igla, care necesita antene speciale. Primele nouă nave nu aveau trapă internă pentru transferul echipajului, astfel că trecerea între vehicule trebuia realizată prin activitate extravehiculară (EVA), cu costum spațial.
A doua generație de nave Soyuz (de la Soyuz 12 la Soyuz 40, între 1973 și 1981), deși utiliza încă sistemul Igla, a introdus modificări importante. Echipajul trebuia să poarte costume presurizate în fazele de lansare și reintrare, ceea ce a redus numărul de membri ai echipajului de la trei la doi în anumite misiuni.
Soyuz-ASTP (Proiectul de Testare Apollo–Soyuz) a reprezentat o punte tehnologică spre a treia generație, Soyuz-T (1976–1986), care folosea panouri solare îmbunătățite și putea transporta trei cosmonauți în costume spațiale.
A patra generație, Soyuz-TM (1986–2003), a fost utilizată pentru zborurile către și de la stația spațială Mir. Aceste nave s-au diferențiat prin introducerea sistemului automat de andocare Kurs (în rusă Курс, „curs” sau „traiectorie”).
Soyuz-TMA (din 2003) reprezintă o generație modernizată, proiectată pentru transportul echipajelor către Stația Spațială Internațională.
Dezvoltări ale programului
modificareDesignul de bază al navei Soyuz a stat la baza numeroaselor proiecte spațiale, unele nefinalizate. În forma sa inițială, nava trebuia să fie utilizată pentru misiuni lunare fără rachete foarte mari, precum Saturn V american sau N1 sovietic. Proiectul civil a fost dezvoltat sub conducerea inginerului sovietic Serghei Koroliov, care nu a apucat însă să vadă rezultatele finale ale programului.
Mai multe variante militare au avut prioritate față de cea civilă, dar nu s-au materializat. Nava spațială Zond, concepută pentru zboruri circumlunare cu echipaj, a fost, de asemenea, derivată din conceptul Soyuz, însă nu a fost utilizată operațional din cauza problemelor de siguranță și a lipsei necesității politice.
În schimb, navele cargo automate din seria Progress au folosit mecanismul de andocare și sistemele de navigație dezvoltate pentru Soyuz, pentru aprovizionarea stațiilor spațiale Saliut și Mir, fără a include capsula de reintrare.
Din 2003, variantele moderne ale Soyuz oferă Rusiei capacitatea de a efectua zboruri spațiale cu echipaj și sunt utilizate în principal pentru transportul echipajelor către și de la Stația Spațială Internațională. Un proiect de înlocuire a navei Soyuz, cunoscut drept Perspektivnaia Pilotiruemaia Transportnaia Sistema, se află în dezvoltare.