Ivan Vladimirovici Miciurin

Date personale
Ivan Vladimirovici Miciurin

Născut	15/27 octombrie 1855^[1] Michurovka^⁠(d), Pronsk County^⁠(d), gubernia Reazan^⁠(d), Imperiul Rus
Decedat	7 iunie 1935 (79 de ani)^[2]^[3]^[4]^[5] Miciurinsk, RSFS Rusă, URSS
Înmormântat	Miciurinsk
Copii	Miciurin, Nikolai Ivanovici[*]
Cetățenie	Imperiul Rus Republica Rusă Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă Uniunea Sovietică
Ocupație	botanist[] genetician[] pomologist[*]
Limbi vorbite	limba rusă
Activitate
Domeniu	biologie botanică
Organizații	Academia Rusă de Științe^[6] Academia Agricolă Unională „V. I. Lenin”[*]^[6]
Doctoranzi	Gorșkov, Iosif Stepanovici[][[Gorșkov, Iosif Stepanovici \|]] Isaev, Serghei Ivanovici (biolog)[] Iakovlev, Pavel Nikanorovici[*][[Iakovlev, Pavel Nikanorovici \|]]
Premii	Ordinul Lenin Ordinul Steagul Roșu al Muncii Ordinul Sfânta Ana, clasa a III-a[] (1912)^[7] inginer științific emerit al Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse[]
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Ivan Vladimirovici Miciurin (în rusă: Иван Владимирович Мичурин, n. 15/27 octombrie 1855, Michurovka^⁠(d), Pronsk County^⁠(d), gubernia Reazan^⁠(d), Imperiul Rus – d. 7 iunie 1935, Miciurinsk, RSFS Rusă, URSS) a fost un botanist rus, practician al selecției plantelor, membru de onoare al Academiei Sovietice de Științe. În România a rămas cunoscut sub denumirea de „Grădinarul Miciurin”.

În 1875 își începe activitatea care îl va face celebru, selecția pomilor fructiferi.

În 1918 Miciurin a dat în primire statului pepiniera sa experimentală rămânând conducător al ei.

În 1920 Lenin ordonă o analiză a rezultatelor activității lui Miciurin. În 1923 Consiliul Comisarilor Poporului acordă „livezii lui Miciurin” statutul de instituție de importanță națională. În 1928 statul sovietic înființează o stațiune de selecție genetică bazată pe grădina lui Miciurin, care în 1934 va deveni „Laboratorul central genetic Miciurin”. Metodele lui de încrucișare între plante care cresc în zone geografice îndepărtate au fost folosite apoi și de alți selecționiști. Sovieticii încep cultura hibrizilor lui de măr, păr, cireș. El a fost cel care a început creșterea hibrizilor de struguri, caise, cireș dulce în zonele nordice.

În timpul campaniei lîsenkoiste^⁠(en)^[traduceți] Miciurin a fost promovat ca lider sovietic în teoria evoluției, propaganda subliniind superioritatea și productivitatea biologiei sovietice miciuriniste (мичуринская биология) față de biologia neproductivă weismannist^⁠(en)^[traduceți]-morganist-mendelistă capitalistă. De fapt teoria lui Miciurin despre influența mediului asupra eredității era o variantă a lamarckismului. Poziția lui era că sarcina unui selecționist era de a asista și îmbunătăți selecția naturală. În URSS a fost larg popularizată declarația lui că „Nu ne putem aștepta la favoruri din partea naturii. Să i le luăm - asta e sarcina noastră”.

De-a lungul vieții Miciurin a creat peste 300 noi soiuri de plante. A fost decorat cu Ordinul Lenin și Ordinul Steagul Roșu al Muncii pentru realizările sale.

În onoarea lui au fost denumite o serie de localități și străzi din Rusia, Belarus, Ucraina și Kazahstan; satul Miciurin din raionul Drochia (Republica Moldova), dar și specia Aronia mitschurinii (A.K.Skvortsov & Maitul., 1982).

Note

↑ „Мичурин Иван Владимирович”, Marea Enciclopedie Rusă, arhivat din original la 1 septembrie 2019, accesat în 5 octombrie 2019
↑ Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (1969), Мичурин Иван Владимирович (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135 |access-date= necesită |url= (ajutor)
↑ „Ivan Vladimirovich Michurin” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în 9 octombrie 2017.
↑ „Iwan Wladimirowitsch Mitschurin” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. 1796. OL 19088695W. Wikidata Q237227.
↑ Dalibor Brozović; Tomislav Ladan (1999). „Ivan Vladimirovič Mičurin” (în croată). Hrvatska enciklopedija[*]. OL 18248084W. Wikidata Q1789619.
1 2 Летопись Российской академии наук. Т. VII. 1946—1953 (în rusă). Moscova: Archive RAS[*]. 2022. p. 723. ISBN 978-5-6046932-6-1. Wikidata Q137170397.
↑ В. В. Птушенко; Л. В. Волокитина (2020). „Towards the issue of the 'disciple' and the 'master' (T.D. Lysenko and I.V. Michurin)”. Studies in the history of biology (în rusă). 12 (2): 79–86. doi:10.24411/2076-8176-2020-12005. Wikidata Q130226210.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ivan Vladimirovici Miciurin

Victimele lui Miciurin Arhivat în 23 februarie 2014, la Wayback Machine., 30 iulie 2010, Adrian Bucurescu, România liberă

Acest articol legat de genetică este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui.

Acest articol biografic despre un rus este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui!

[wdref-014085447bfa2a3d7b7415ca6f4fe652-1] „Мичурин Иван Владимирович”, Marea Enciclopedie Rusă, arhivat din original la 1 septembrie 2019, accesat în 5 octombrie 2019

[wdref-833e1c76ff2ad3e097a90d220f9fa833-2] Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (1969), Мичурин Иван Владимирович (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135 |access-date= necesită |url= (ajutor)

[wdref-5d34bd6d6a33856edf012aeb67361303-3] „Ivan Vladimirovich Michurin” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în 9 octombrie 2017.

[wdref-07fa4b654e11d477380f0f71b59526c5-4] „Iwan Wladimirowitsch Mitschurin” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. 1796. OL 19088695W. Wikidata Q237227.

[wdref-c2e495f7b52599d63592a802fa190e43-5] Dalibor Brozović; Tomislav Ladan (1999). „Ivan Vladimirovič Mičurin” (în croată). Hrvatska enciklopedija[*]. OL 18248084W. Wikidata Q1789619.

[wdref-bf74b98a73b21ba01b89a0ebfe005fc7-6] 1 2 Летопись Российской академии наук. Т. VII. 1946—1953 (în rusă). Moscova: Archive RAS[*]. 2022. p. 723. ISBN 978-5-6046932-6-1. Wikidata Q137170397.

[wdref-516983005cb31f43725bd2502cd2510a-7] В. В. Птушенко; Л. В. Волокитина (2020). „Towards the issue of the 'disciple' and the 'master' (T.D. Lysenko and I.V. Michurin)”. Studies in the history of biology (în rusă). 12 (2): 79–86. doi:10.24411/2076-8176-2020-12005. Wikidata Q130226210.

[1]